Blestemul ACTORULUI care l-a interpretat pe IISUS din Nazaret! Dezvaluiri CUTREMURATOARE!!! Cum arată și ce face acum

Cea mai cunoscută şi apreciată peliculă rămâne producţia lui Franco Zeffireli, „Iisus din Nazareth”, realizat la cererea Papei Paul al VI-lea, care îl are în rolul Mântuitorului pe Robert Powell.

Filmul a fost lansat în anul 1977, pe când Powell avea 32 de ani. Prestaţia sa i-a adus un imens succes la vremea respectivă şi i-a adus o nominalizare la Premiile BAFTA, la categoria „Cel mai bun actor”.

După terminarea filmului, ceva s-a întâmplat cu Powell, care s-a transformat într-o dramă personală. Înainte de a accepta provocarea lui Zeffirelli, actorul era un ateu declarat, însă după realizarea peliculei, a ajuns chiar să se considere „trimisul lui Dumnezeu pe Pământ”.

Cei din cercul lui de prieteni ar spune că actorul ar fi urmărit de un fel de blestem. „După ce a jucat rolul Mântuitorului, Robert nu s-a mai simţit niciodată împlinit, niciun alt rol nu l-a mai captivat, niciul alt film nu l-a mai atras. Întotdeauna amintea de momentele memorabile în care el îl interpreta pe Iisus din Nazaret”.

SAPTAMANA PATIMILOR. După Iisus din Nazaret, Robert Powell a continuat să fie activ, inclusiv pe micile ecrane, însă n-a reușit niciodată să se desprindă de imaginea care i-a marcat pentru totdeauna cariera.

Și după 38 de ani actorul britanic continuă să fie asociat cu rolul din pelicula lui Zeffirelli, iar fanii nu vor uita niciodată interpretarea sa magnifică.
Actorul britanic a mai fost distribuit şi în alte filme, printre care „The Four Feathers”, „The Thirty Nine Steps”, „Harlequin”, „Imperativ”, „The Jingsaw Man”, „What Waits Below”, „The First Circle”, „Pride of America” şi „The Alchemist of Happiness”.

Be the first to comment on "Blestemul ACTORULUI care l-a interpretat pe IISUS din Nazaret! Dezvaluiri CUTREMURATOARE!!! Cum arată și ce face acum"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*